Batranetea...

Simt batranetea cum apasa pe mine
Ca o trasura ce-abia se mai urneste,
Un grau trecut ce parca nu mai trebuie –
Asa ma simt eu – la asfintitul vietii!

Nici soarele nu-mi mai clinteste privirea,
M-a obosit candva chiar fericirea
M-a parasit ce-i drept prea devreme –
Dar poate asa este-n lume!

Urasc si ploaia, ganduri ma apasa
Privesc trecutul ca pe-o floare,
O floare trista si cu multe lacrimi,
Un ghiocel udat de patimi!

Era frumos ce-i drept sa mai fiu tanar,
Dar supararea m-a orbit de tot,
Nu mi-am dorit nici sa mai fiu iubit
Si-am inceput sa fiu prieten c-un pahar!

Dar tineretea – lacrima si patimi,
Un timp al nimanui de-acum,
Un glas ce parca e pierdut -
Doar in trecut!!!

Si batranetea – doar ea ma tine-n brate,
Nu ma iubeste, dar nici nu ma mai lasa –
E singura ce inca nu m-a parasit –
Dar poate pentru ca nu m-a iubit!
Si uite-asa trecut cu soare risipit
In viitor ajung imbatranit,
Luceafarul de-acuma nu mai este,
Doar un copil ce nu mai creste!
Andrei Comanesteanul, astazi 17.02.2008